Da. Asa imi aduc aminte ca cineva zicea”Dumnezeu ne alege familia, slava cerului ca ne putem alege singuri prietenii”. Si acum probabil ca va ganditi ca scriu ceva plictisitor, despre o prietenie enervanta, stresanta. Frate, nu-ti convine valea de pe blogul asta! Cine naiba te-a pus sa intri?
Cum spuneam.E vorba de ceva special, mic dragut. Ceva care e un inceput sau un sfarsit, doar doua variante.Ceva care imi umple inima de bucurie cand intru seara pe mess la ora 22:00 si vad ca un cineva e online, un cineva careia probabil nu-i pasa asa de mult ca mie.Un cineva careia pot sa-i spun hei linistita, stiu ca-mi va raspunde.Un cineva confuz, “pupacios” si romantic. Deci este perfectiunea. Este defapt visul oricarei tipe de 14 ani. Prietenia de inceput. Prietenia …fuck. Nici nu am cuvinte. Inca e una din orele alea pline de emotii.N-ar trebui sa fiu asa entuziasmata, iar fac asta.Iar incep ceva, dezamagesc, si apoi uit.Dar nu, am sa am grija ca totul sa fie bine.
P.S: Te-am avertizat, dar s-a intamplat mai devreme, tin la tine:)!
